Acord pentru decontarea biletelor de odihna / tratament la CFR SA

Având în vedere prevederile CCM 2017-2018 la CNCF CFR SA, in data de 21 iunie 2017 s-a semnat acordul privind utilizarea fondului de cheltuieli sociale constituit prin aplicarea unei cote de max. 5% din cheltuielile cu salariile baza art. 25 lit. b din Legea 227/2015 – Codul Fiscal.

Părţile au convenit ca, în conformitate cu prevederile CCM 2017 -2018 şi art. 25 lit. b din Codul Fiscal, în anul 2016 să se efectueze cheltuieli pentru:

  • acordare ajutoare de naştere şi înmormântare, după caz;
  • decontare cheltuieli de transport, după caz;
  • decontare diverse indemnizaţii (exemplu: indemnizaţie de mutare), după caz;
  • acordare ajutoare sociale salariaţilor proprii  pentru boli grave sau incurabile, proteze, precum şi pentru pierderile suferite în gospodărie în sumă totală de 1.250,00 mii lei;
  • decontarea a jumătate din cheltuielile efectuate de salariaţi pentru servicii turistice de odihnă şi/sau tratament, dar nu mai mult de 800 lei/salariat. În cazul salariaţilor soţ – soţie, ambii angajaţi la CNCF CFR SA, aceştia vor beneficia de această reducere.

Pentru decontarea acestor cheltuieli salariaţii vor prezenta o solicitare de decontare a sumelor cheltuite (vizată de organizaţia sindicală a cărui membru este) însoţită de:

  1. facturi fiscale (exemplar original) emise de agenţii de turism, hoteluri şi pensiuni turistice şi de unităţi / baze de tratament;
  2. documente care să ateste efectuarea plăţii (chitanţă sau bon fiscal, exemplar original);
  3. copie conformă cu originalul a cererii de concediu de odihnă aprobată potrivit reglementărilor interne ale CFR SA;
  4. declaraţie pe proprie răspundere a salariaţilor din care să reiasă că au beneficiat de serviciile menţionate în factura fiscală.

Documentele prevăzute la punctele 1 şi 2 în cazul salariaţilor soţ-soţie , angajaţi la unităţi CFR care depun cereri de acordare a reducerii contravalorii serviciilor turistice şi /sau tratament, în cazul în care au fost depuse în original de soţ / soţie în unitatea în care îşi desfăşoară activitatea, celălalt membru de familie beneficiar, poate depune la unitate copii legalizate conform cu originalul sau copii certificate conform cu originalul de către unitatea care deţine aceste documente originale.