Informare CFR SA 22.03.2017

Astăzi 22.03.2017 pe fondul protestului spontan declanșat de salariații feroviari au continuat discuțiile pentru negocierea contractului colectiv de munca 2017-2018 la CNCF CFR SA. Urmare a protestelor declanșate de salariații feroviari  în prima parte a ședinței  au participat și:

–         Răzvan Cuc – Ministrul Transporturilor;

–         Marius Sepi – secretar de stat Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social

 În cadrul discuţiilor s-a stabilit ca după aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli – aflat deja publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor pentru consultare publică , administraţia şi organizațiile sindicale să negocieze o grilă de salarizare bazată pe coeficienţi de ierahizare care să reflecte în mod echitabil importanţa funcţiilor şi a meseriilor la CFR SA.

Reprezentanții Ministerelor prezenți la ședință și-au arătat susținerea pentru promovarea cât mai rapidă a hotărârii de guvern pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al CNCF CFR SA.

Având în vedere prevederile legale care impun necesitatea unui buget de venituri și cheltuieli aprobat prin hotărâre de guvern pentru negocierea și încheierea unui contract colectiv de muncă, părțile au stabilit următoarele:

–         după aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, care prevede o creștere de cca. 22,5 a fondului de salarii, va fi negociată și promovată o grilă de salarizare bazată pe coeficienți de ierarhizare care să reflecte în mod echitabil importanța funcțiilor și meseriilor la CFR SA;

–         în vederea păstrării drepturilor salariale și de personal  până la aprobarea BVC și încheierea CCM  semnarea unui acord cu aceleasi conditii din CCM 2015-2017 pe o perioadă de 30 de zile în conformitate cu prevederile legii 62/2011.

Referitor la proiectul Legii privind Statutul Personalului Feroviar, dl. Ministru Răzvan Cuc ne-a asigurat de susținerea sa în vederea aprobării proiectului de lege, subliniind faptul că perioada până la intrarea în dezbaterea plenului Camerei  Deputaților nu o poate estima, acest lucru nefiind de natură a se stabili în câteva zile, proiectul având caracter de lege organică.

Pentru discuții mai ample pe marginea proiectului de lege privind statutul personalului feroviar va avea loc o întâlnire la Ministerul transporturilor în data de 23.03.2017 ora 11.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a dat asigurări asupra faptului că începând cu săptămâna următoare va iniția o serie de întâlnire cu reprezentanții organizațiilor sindicale, întâlniri în care să se stabilească soluții și termene pentru rezolvarea inechităților salariale și problemelor din sistemul feroviar.

Image (20)

Image (21)