În urma prezentării indicatorilor economico financiari prevăzuți în proiectul de Buget de Venituri și Cheltuieli pe anul 2017, constatăm că se fac, din nou, discriminări și diferențieri între salariații filialei SC Electrificare CFR SA și salariații CN CFR SA, unicul acționar al societății.
Reprezentanții FNST ELCATEL își exprimă dezacordul față de proiectul BVC pe anul 2017 prezentat, în ceea ce privește sumele destinate cheltuielilor salariale și celorlalte venituri de natură salarială.
Solicităm asigurarea resurselor necesare majorărilor salariale și a veniturilor de natură salarială, în medie, cu 22%, pentru a fi în concordanță cu creșterile acordate, în sistemul feroviar, celorlalți colegi ai noștri care prestează serviciul în aceleași condiții ca și noi. Totodată, pe fondul promovării agresive a creșterilor salariale din sectorul bugetar și a majorării, în medie, cu 22%, a salariilor din CN CFR SA, unicul nostru acționar, nu înțelegem de ce angajații filialei de electrificare, prezenți la datorie, 24 de ore din 24, pe ploaie, vînt, furtuni, viscol, caniculă, contribuind ca și ceilalți salariați feroviari la înfăptuirea actului de transport pecalea ferată, sunt tratați mai prejos decât colegii lor din societatea mamă.
În acest context, neîncheierea Contractului Colectiv de Muncă, la nivelul SC Electrificare CFR SA, generată de discrepanțele evidente în salarizarea personalului feroviar, va conduce inevitabil la escaladarea tensiunilor, deja existente, în rândul lucrătorilor din filială și la oprirea activității pe rețeaua feroviară de electrificare.
Bucureşti 25.04.2017 Grigore Nicolae
Primvicepreședinte