Întâlnire la MT privind Statutul Personalului Feroviar

Astăzi 23.11.2017 la Ministerul Transporturilor, în prezența domnului Dragos Titea a avut loc întâlnirea pentru discutarea proiectului de lege privind Statutului Personalului Feroviar, în vederea transmiterii către Comisia pentru Transporturi a Camerei Deputaților a punctului de vedere al  Ministerului.

În vederea eliminării unei părți a observațiilor celorlalte ministere și a clarificării unor articole au fost efectuate câteva reformulări  și  denumiri, fiind introduse noi articole privitoare la intrarea în vigoare și la lista personalului care va beneficia de prevederile proiectului de lege.

În urma discuțiilor a fost stabilită forma finală, iar modificările efectuate vor fi transmise Comisiei pentru Transporturi și Comisie de muncă de la Camera  Deputaților.

În ședințele comisiilor de Muncă și Transporturi ale Camerei Deputaților vor participa reprezentanți ai organizațiilor și ai Ministerului Transporturilor pentru susținerea adoptării Statutului.

Atașat aveți forma modificată și completată.