S-a semnat un nou acord la CFR SA
În cursul după-amiezii de vineri, 03.04.2015, în urma solicitării organizațiilor sindicale de acordare a 1 tichet de masă/zi lucrată, administrația a suplimentat oferta de la 10 tichete pe lună, la 15 tichete, începând cu luna mai, până la 30 septembrie 2015, printr-un Acord care să preia drepturile stabilite în acordurile anterioare. Acordul este similar cu cel care a expirat la 31 martie, cu câteva schimbări determinate de modificarea Codului Muncii, privind sărbătorile legale, incapacitatea de muncă sau efectuarea concediului de odihnă.
Acordul mai introduce paragraful (3) la art. 88 prin care se acordă decontări pentru navetiști în afara rețelei SNTFC „CFR Călători” SA.
“Salariații CNCF „CFR” SA beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport cu mijloace de transport auto sau feroviare, altele decât cele proprietate SNTFC „CFR Călători” SA, pentru deplasarea între localitatea din care salariații CNCF „CFR” SA își au domiciliul și localitatea unde se află locul de muncă, la nivelul unui abonament lunar, pentru situația în care nu se asigură locuință de serviciu sau nu se suportă contravaloarea chiriei conform legii“.
Informare negociere CCM CFR SA 02.04.2015
Intalnirea programata astazi 02.04.2015 la ora 12:00 a fost reprogramata pentru ora 17:00. Bugetul de Venituri si cheltuieli pe anul 2015 a fost aprobat astazi in sedinta de guvern.
Administratia si-a mentinut punctul de vedere exprimat în procesul verbal din data de 31.03.2015.
Reprezentantii Federației Naționale Drum de Fier, Federației Naționale Mișcare Comercial, Alianței Federațiilor Tehnice Feroviare și ANSF, avînd în vedere faptul că nu sunt întrunite condițiile semnării CCM și-au menținut punctul de vedere anterior, privind încheierea unui acord valabil până la data de 30 septembrie 2015 în condițiile acordării a 1 tichet de masă / zi lucrată.
În situația nesoluționării revendicărilor se creează premisele declanșării conflictului colectiv de munca, salariații fiind privați de acordarea unor drepturi din data de 01.04.2015.
Maine va avea loc sedința Consiliului de Administrație al CFR SA, urmată de o nouă ședință de negociere.